Tratament promițător pentru încetinirea declinului cognitiv

Demența frontotemporală este a doua cea mai frecventă formă de demență la persoanele sub 60 de ani. În urma unui studiu, realizat recent la Universitatea Monash din Australia, s-a descoperit un nou tratament promițător.

Studiul de fază 1 a fost efectuat împreună cu Royal Melbourne Hospital și este singurul studiu din Australia care vizează această boală și printre puținele, din întreaga lume, care a arătat că selenatul de sodiu este sigur și bine tolerat pe o perioadă de 12 luni de către pacienți. 

Este important faptul că majoritatea pacienților care au primit selenat de sodiu nu au prezentat nicio modificare a simptomelor cognitive sau comportamentale și au avut rate reduse de atrofie cerebrală pe parcursul perioadei de testare. Rezultatele studiului, condus de Dr. Lucy Vivash, de la Departamentul de Neuroștiințe al Universității Monash, sunt publicate în revista Alzheimer’s and Dementia: Translational Research and Clinical Interventions.

Sursa: portalmed