O echipă de medici de la la Northwestern Memorial Hospital din Chicago a reuşit recent să realizeze un dublu transplant de plămâni, la un pacient suferind de cancer pulmonar în fază terminală. Intervenţia a fost încununată de succes, ceea ce reprezintă o premieră mondială.Pacientul, pe nume Albert Khoury, în vârstă de 54 de ani, nefumător, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar la începutul pandemiei COVID-19, a arătat spitalul american, într-un comunicat preluat de Santé Magazine. Primele simptome – dureri de spate, strănut, frisoane, tuse – au apărut în 2020. Bărbatul a crezut că sunt cauzate de infectarea cu SARS-CoV-2, dar şi-a dat seama că e vorba de o urgenţă când a început să scuipe sânge. A fost diagnosticat cu cancer pulmonar în stadiul 1.
În 6 ore, echipa medicală a îndepărtat „mii de miliarde” de celule canceroase din plămânii pacientului, având grijă să nu contamineze ţesuturile dimprejur şi fluxul sanguin. Dublul transplat a fost efectuat la data de 25 septembrie 2021. La 6 luni după intervenţie, noii plămâni funcţionează bine şi nu s-a depistat nicio urmă de celule canceroase în organismul pacientului, se arată în comunicatul spitalului.
Sursa: Medichub